Belgia nu este convinsă legitimitatea unei intervenţii militare

0
46

Belgia nu este "convinsă", încă, de legitimitatea unei intervenţii militare în Siria şi solicită informaţii din partea ţărilor care afirmă că deţin probe privind folosirea de arme chimice de către regimul de la Damasc, a declarat miercuri şeful diplomaţiei belgiene, transmite Mediafax.

"Încă nu sunt convins. Cerem să primim informaţii care dovedesc că aceste arme (chimice) au fost utilizate", a declarat pentru postul de televiziune public RTBF ministrul de Externe Didier Reynders.

Belgia solicită clarificări, "mai întâi de la ONU, dacă inspectorii aflaţi la faţa locului pot să-şi realizeze misiunea", a explicat el.

Dar, "în cazul în care Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au informaţii pe această temă, să le transmită şi aliaţilor lor din cadrul NATO", a adăugat el, în timp ce o reuniune a ambasadorilor ţărilor Alianţei Atlantice se va desfăşura miercuri, la Bruxelles.

CRIZĂ SIRIA: Belgia nu este convinsă legitimitatea unei intervenţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here