Doliu si solidaritate în Belgia. Moment de reculegere în memoria victimelor. Ancheta continua

0
50

Atac în inima Europei. Bilantul este de 34 de morti si peste 200 de raniti. Printre victime, 4 români raniti, dintre care unul a fost deja externat din spital. Au fost atacuri teroriste coordonate, sustin surse oficiale. Organizatia Stat Islamic a revendicat atentatele. Bruxelles-ul este înca în stare de soc. Oamenii nu-si revin nici acum, desi unii dintre ei spun ca era de asteptat ca teroristii sa loveasca si inima Uniunii Europene. Tara întreaga este în doliu pentru 3 zile.

Un minut de reculegere va fi tinut miercuri, la prânz, la Bruxelles, în memoria victimelor atentatelor care au însângerat capitala Belgiei, provocând moartea a peste 30 de persoane si ranirea altor 250, au anuntat autoritatile locale, relateaza AFP. ‘Invit populatia sa tina un minut de reculegere la prânz (11.00 GMT) în memoria victimelor atentatelor teroriste de la 22 martie’, a postat seful guvernului din Regiunea Bruxelles, Rudi Vervoort, pe Twitter.

Piata Bursei din centrul Bruxelles-ului a fost plina noaptea trecuta. Oamenii au vrut sa fie împreuna, sa aprinda o lumânare, sa se gândeasca la cei disparuti, sa se roage pentru raniti.


Multi au marturisit ca se asteptau sa vina o asemenea zi, ca nu sunt nici macar surprinsi.

Loviturile au fost cumplite. Doua explozii au devastat terminalul de plecari al aeroportului Zaventem. Au fost atacuri sinucigase. Exista martori care spun ca, înainte de explozii, au auzit focuri de arma si strigate în limba araba.

14 oameni au murit pe loc si 96 au fost raniti. S-a instalat panica.

Fumul înca nu se risipise deasupra aeroportului când capitala Belgiei a fost  lovita din nou.

La doar o ora dupa atacul de la aeroport, a explodat înca o bomba. De data aceasta, la metroul bruxellez. Deflagratia a avut loc în statia Maelbeek, situata foarte aproape de institutiile europene. 20 de morti. Peste 100 de raniti.

Cele 3 deflagratii care au însângerat Bruxelles-ul au fost doar o parte din amenintarea terorista. Alte doua bombe au fost detonate controlat de autoritati. În aeroportul Zaventem au mai fost gasite o centura cu explozibil nedetonata si o arma Kalasnikov.

Atacurile au paralizat total capitala Belgiei. E doliu timp de 3 zile.

Alerta terorista e ridicata la nivelul 4, maxim, în întreaga tara. Aeroportul Zaventem ramâne închis si astazi.

Sunt luate masuri speciale în jurul centralelor nucleare din Belgia.

Toate institutiile si scolile au fost închise marti. La fel si aproape întreaga retea de transport. Circulatia a fost reluata treptat spre seara.

  • See more at: http://stiri.tvr.ro/doliu-si-solidaritate-in-belgia–un-moment-de-reculegere-in-memoria-victimelor–ancheta-continua_72264.html#sthash.GTJfFAlY.dpuf

TVR Romania : Alerta terorista ridicata la nivel maxim, de 4/4, in toata Belgia. Doliu national de trei zile, dupa cele doua atentate

http://stirileprotv.ro/stiri/explozii-in-bruxelles/doliu-national-de-trei-zile-in-belgia-dupa-atentate-marturia-taximetristului-care-i-a-dus-la-aeroport-pe-cei-trei-teroristi.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here