Îl mai scriu în calitate de om care nu a plecat din România de scârbă, nici de foame sau umilință. Am plecat ca să creștem, să ne modelăm profesional, să deschidem alte porți copiilor noștri, să putem face mai mult pentru cei de acasă. Puteam rămâne liniștiți în țară, cu palma în fund, la modul cel mai egoist, doar pentru noi, n-am fi murit de sărăcie. Nu ne-ar fi fost dor mereu de ai noștri, n-am fi simțit în permanență că suntem pe drumuri și că acasă nu e, de fapt, acasă. Că nu dificultățile materiale sau lupta pentru un loc mai bun pe calea devenirii personale sau profesionale sunt cea mai aprigă luptă pe care o ai de dat într-o viață de om, ci bătălia cu dorul de toți cei care îți sunt dragi și care sunt departe de tine.
Am mai plecat și pentru că am simțit că avem un nivel de pregătire profesională care poate face față unor provocări europene și că putem reprezenta România cu brio, că putem arăta că nu suntem cerșetori la guri de metrou și hoți fără țară, așa cum ne-au catalogat unii și alții. Acesta este un adevăr pe care îl afirm și îl cred cu tărie, care mi s-a demonstrat în toate întâlnirile cu români plecați să muncească peste granițe, de la instalatori la medici, de la cei care fac, în condiții grele, uneori absurde, muncă brută în construcții sau la câmp, până la cei care lucrează în cercetare la NASA și în universitățile mari ale lumii.
Toți am plecat cu aceeași motivație. Pe toți ne-ați umilit, domnule Ponta! V-ați umilit țara, pe care noi o avem în gând, în fapte și-n vorbe, în fiecare zi, i-ați umilit pe cei pe care îi îndemnați, în batjocură, să-și proclame mândria de a fi român! Mândria de a fi român înseamnă ce facem noi, domnule Ponta, nu ce ați făcut dumneavoastră! Să vă fie rușine!
mai mult :
Să vă fie rușine!
