Peste 100 de românce, exploatate în Belgia


Peste o sută de românce ar fi exploatate în abatoarele din Anderlecht, în regiunea Bruxelles, dezvăluie joi dimineaţa cotidianul belgian De Standaard, citat de site-ul de Internet rtfb.be, potrivit Mediafax.

Potrivit unui semnal de alarmă tras de către preşedinta organizaţiei din Belgia a Partidul Social-Democrat Român, Codruţa-Liliana Filip, între 120-130 de cetăţeni români ar fi explotaţi în abatoare.

Cotidianul De Standaard scrie că aceste persoane lucrează sub diverse forme. Unele lucrează cu contract, având un salariu de 12 euro pe oră, în conformitate cu ceea ce prevăd convenţiile din sector, altele au contract, dar acesta nu corespunde practicilor sociale, prevăzând un salariu de şase sau şapte euro, şi mai există o categorie care munceşte la negru, fără contract, fără un program de muncă stabilit sau fără un salariu oficial.

Purtătorul de cuvânt al conducerii abatoarelor respinge acuzaţiile. "Nu este cazul. Cred că societatea noastră nu este direct implicată, pentru că acest personal nu este angajat de noi. În ceea ce priveşte angajările ilegale de personal pentru curăţenie, nu ştim nimic despre aceste 120 de femei din România care ar lucra aici. Nu ştiu de unde vine această informaţie", a declarat acesta.

Totuşi, două românce au confirmat pentru cotidianul De Standaard, fără a-şi declara identitatea, că sunt exploatate, dar tac din teama de a nu fi concediate.

Inspecţia socială din Bruxelles a spus că nu a obţinut nicio informaţie privind condiţiile de muncă în abatoarele din Anderlecht, anunţă De Standaard.

Peste 100 de românce, exploatate în Belgia

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here