Premieră ICR cu literatura feminină la Targul de carte de la Bruxelles

0
163

Institutul Cultural Român participă în premieră la târgul de carte de la Bruxelles ce se desfasoara in perioada 17 – 21 februarie. Ajuns la a 41-a ediţie, târgul adună  peste 1000 de edituri din Belgia, Franţa, Quebec (Canada), Elveţia, Israel. Peste 450 de cărţi în limba română (apariţii din România, dar şi din Republica Moldova şi Serbia), precum şi traduceri în limba franceză, vor fi prezentate la standul ICR, informeaza institutia.
 
Tema acestei ediţii este «Lumea aparţine  femeilor». Literatura feminină contemporană va fi pusă în valoare printr-un program variat de conferinţe şi întâlniri.
 
Editura ICR va fi prezentă cu cele mai noi apariţii editoriale. Vor fi promovate programele de sprijinire a traducerilor finanţate de institut, care au permis apariţia a 200 de titluri în ultimii cinci ani. Scriitoarea clujeană Florina Iliş este invitata ICR la această manifestare literară de talie europeană. 
 
Iliş a fost premiată în Franţa, în octombrie, de către revista Courrier International, cu Premiul pentru cea mai bună carte străină a anului 2010, romanul Cruciada copiilor (Cartea românească, 2005).
 
Fără să creadă în reţeta succesului, Florina Iliş a început să scrie Cruciada copiilor « când literatura română avansa într-o direcţie complet diferită celei spre care mă îndreptam eu (…) Nu cred că în cazul literaturii norocul este important. În ceea ce mă priveşte, cel mai important lucru mi se pare valoarea artistică a operei. Nu am scris niciodată şi nu voi scrie pentru succes. Eu nu mă grăbesc nicăieri. Sunt aici pentru a scrie cât mai bine ».
 
Programul Florinei Iliş prevede o dezbatere literară cu Luisa Antolín Villota, poetă si eseistă spaniolă, pe 18 februarie, o întâlnire  cu traducătoarea de limba  portugheză Teresa Leitao şi o întâlnire cu publicul cititor, urmată  de o sesiune de autografe, la standul ICR.

Premieră ICR cu literatura feminină la Targul de carte de la Bruxelles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here