Primele imagini cu accidentul din Belgia. Copiii români aveau în maşină mai multe obiecte furate

1
46


Presa belgiană a publicat primele imagini cu accidentul din Flandra, în care au fost răniţi patru copii români, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. În maşina condusă chiar de unul dintre copii, poliţiştii au găsit mai multe obiecte furate. Potrivit MAE, toţi cei patru proveneau dintr-o tabără de romi, iar doi dintre ei au mai fost cercetaţi pentru furt.

Accidentul a avut loc în provincia belgiană Flandra. Cei patru copii, cu vârste între 12 şi 14 ani, au trecut în mare viteză pe lângă un punct de control al poliţiştilor. Imediat, autorităţile au plecat pe urmele lor. A urmat o cursă nebună, iar, într-un viraj, copilul aflat la volan a pierdut controlul maşinii.

Citeşte şi ACCIDENT RUTIER GRAV, produs de un COPIL ROMÂN, în Belgia

Cei patru români au fost transportaţi imediat la spital, unul dintre ei fiind în stare gravă. Autorităţile anchetează cum au ajuns minorii să se plimbe cu maşina, iar unul dintre ei chiar să conducă vehiculul. Totodată, poliţiştii belgieni au fost uimiţi să descopere că în maşină se aflau obiecte furate.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, copiii care au fost implicaţi într-un accident în Belgia ar proveni dintr-o tabără de romi, iar doi dintre ei au mai fost cercetaţi penal în mai multe cazuri de furt.

"Potrivit informaţiilor furnizate Ambasadei României la Bruxelles de către autorităţile de poliţie belgiene, în accident au fost implicaţi 4 cetăţeni români minori cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Aceştia circulau cu un autoturism cu plăcuţe de înmatriculare româneşti falsificate, nu aveau asupra lor documente de identitate, iar în maşină s-au găsit mai multe obiecte furate. Minorii au fost răniţi uşor în urma accidentului şi au primit îngrijiri medicale corespunzătoare", se arată în răspunsul Ministerului de Externe. – See more at: http://m.romaniatv.net/article/113461#sthash.otFdOfXB.dpuf

http://m.romaniatv.net/article/113461

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here