VIDEO. Nuntă regală de 500.000 de euro. Prinţesa Belgiană s-a căsătorit cu moştenitorul tronului

0
153


Nunta Printului Guillamue cu contesa belgiană Stephanie de Lannoy a avut loc la Catedrala Maicii Domnului din Luxemburg. O lista foarte mare a invitaţilor din diferite familii regale cât şi demnitari au umplut biserica pentru a participa la marea ceremonie.

Insoţită de tatăl ei, contele Phillipe de Lannoy, mireasa în vârstă de 28 de ani, a purtat o rochie marca Elie Saab, cu o trena lunga de aproximativ patru metri.

Ceremonia a costat aproximativ 500.000 de euro, aceasta fiind achitată de către contribuabilii Luxemburgului, şi a inclus concerte gratuite, spectacole de stradă şi focuri de artificii.

Lista invitaţilor care au luat parte la această ceremonie a inclus regi şi regine, prinţi şi prinţese din toate ţările europene, inclusiv din România.

Luxemburg este un oraş cu un trecut complicat, prima data fiind doar o cetate Romană, apoi căzând în controlul Spaniei, Franţei şi Austriei. În anul 1893, aceasta şi-a câştigat independenţa faţă de Ţările de Jos, însă a pierdut mai mult de jumatate din teritoriul Belgiei.

…   http://m.jurnalul.ro/stiri/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here